duminică, 30 iunie 2013
sâmbătă, 29 iunie 2013
La ziua poetului
Un semn
Florea Burtan
Visul meu tânăr întocmeşte o femeie frumoasă,
O ia de mână şi o îmbie, în casă,
Îi descântă pletele, îndelung şi duios,
Îi trece trupul printr-un crâng luminos.
O ia de mână şi o îmbie, în casă,
Îi descântă pletele, îndelung şi duios,
Îi trece trupul printr-un crâng luminos.
O aşterne pe zăpadă fierbinte, de crin,
Să se umple cu partea mea de senin,
O provoacă să ardă, ca un arbore sfânt,
Bolnav de miresme, dezlegat de pământ.
Să se umple cu partea mea de senin,
O provoacă să ardă, ca un arbore sfânt,
Bolnav de miresme, dezlegat de pământ.
Către ziuă, un înger va veni să îi dea
Puţină moarte, din chiar inima mea,
Un semn de plecare, pe un drum de prisos,
Un semn că şi moartea are chipul frumos.
Puţină moarte, din chiar inima mea,
Un semn de plecare, pe un drum de prisos,
Un semn că şi moartea are chipul frumos.
marți, 25 iunie 2013
duminică, 23 iunie 2013
Când cuvintele nu spun nimic
Plouă şi ploaia îmi lipseşte
aşa cum lipseşte mirosul de cafea
al vestiarului, dimineaţa,
deşi sunt aici toate visele
prinse în întunericul
pânzelor de păianjeni,
ca un apel nepreluat.
weekend cu parfum de cirese
,, Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul
naşterii mele…îmi saltă şi acum inima de bucurie.’’
Şi cum să nu fie aşa când toate sunt acolo, la locul
lor: casa cu mirosul ei de var proaspăt, salcâmii, cireşii, merii, prunul acela
crescut într-un corcoduş, de crengile căruia bunicul prinsese un leagăn, cartea
îngălbenită de vreme, din care mama citea poveşti, seara; murmurul pârâului
sinuos, printre sălcii; clinchetul clopotului care alunga graurii, veniţi la
boabele de struguri; oglinzile fântânii
păstrând chipuri de copii; brazda aceea verde pe care mama o aşeza la intrare,
pe prag, pentru a trece peste ea când veneam de la Paşti; frunzele mari de
lipan, împrejmuind găleata de aramă, în care fierbea mama apă, iar noi, copiii
din cartier ne adunam în jurul ei pentru a ne spăla pe picioare, a doua zi de
Rusalii, după ce încercasem, mai întâi, noroiul, rămas în urma ploii, cazute
peste noapte…Ulcelele de lut în care punea cireşe şi lumânări aprinse;
fereastra deschisă tuturor viselor. Toate sunt acolo, în memorie, neatinse de
praful uitării…
miercuri, 19 iunie 2013
Ana Ahmatova - Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata
Nici dulce vin, nici apa de izvor.
Saruturi n-om schimba in zori ; o data
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ti-e aer soarele, si mie luna,
Dar dragostea ce-o respiram e una.
Un altul ma-nfasoara-n gingasie,
Cu rasul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta imi apartine mie
Si tu, de boala mea esti vinovat.
Mai dese intalniri nu vom avea,
Caci linistea ni-e data doar asa.
Suflarea mea in stihul tau e treaza,
Doar glasul tau rasuna-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cuteaza
Nici om sa se atinga si nici zeu.
Si dac-ai sti, acum, ce dragi imi sunt
Aceste buze cu miros de vant !
Nici dulce vin, nici apa de izvor.
Saruturi n-om schimba in zori ; o data
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ti-e aer soarele, si mie luna,
Dar dragostea ce-o respiram e una.
Un altul ma-nfasoara-n gingasie,
Cu rasul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta imi apartine mie
Si tu, de boala mea esti vinovat.
Mai dese intalniri nu vom avea,
Caci linistea ni-e data doar asa.
Suflarea mea in stihul tau e treaza,
Doar glasul tau rasuna-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cuteaza
Nici om sa se atinga si nici zeu.
Si dac-ai sti, acum, ce dragi imi sunt
Aceste buze cu miros de vant !
sâmbătă, 15 iunie 2013
Floare albastra
Mihai Eminescu
Si in nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vietii mele.
In zadar rauri in soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile asire
Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare -
Nu cata in departare
Fericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.
- Hai in codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang in vale,
Stanca sta sa se pravale
In prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea in foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are!
Cand prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.
Pe carare-n bolti de frunze,
Apucand spre sat in vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime:
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?
Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stam in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
. . . . . . . . . . . . . .
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist in lume
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vietii mele.
In zadar rauri in soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile asire
Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare -
Nu cata in departare
Fericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.
- Hai in codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang in vale,
Stanca sta sa se pravale
In prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea in foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are!
Cand prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.
Pe carare-n bolti de frunze,
Apucand spre sat in vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime:
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?
Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stam in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
. . . . . . . . . . . . . .
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist in lume
joi, 13 iunie 2013
Incendiu
De două trei ori pe zi mă întâlneam cu mine.
Sângele urca în creier, apoi se rostogolea de acolo ca o cascadă.
Ploua şi carnea o lua la vale. Sângele rămânea tot sânge. Întins pe asfalt.
Veneau păsările cerului şi îşi treceau setea prin el.Uneori, sângele se
aprindea din senin şi ardea.
Flăcările se înălţau doi, trei metri sub pământ. Pompierii aruncau nisip şi
flăcările rămâneu tot flăcări.
Oamenii se jucau cu focul. Vorbeau despre o minune. Ziarele scriau despre
un fenomen paranormal.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)