sâmbătă, 29 iunie 2013

La ziua poetului

Un semn 

Florea Burtan


Visul meu tânăr întocmeşte o femeie frumoasă,
O ia de mână şi o îmbie, în casă,
Îi descântă pletele, îndelung şi duios,
Îi trece trupul printr-un crâng luminos.


O aşterne pe zăpadă fierbinte, de crin,
Să se umple cu partea mea de senin,
O provoacă să ardă, ca un arbore sfânt,
Bolnav de miresme, dezlegat de pământ.


Către ziuă, un înger va veni să îi dea
Puţină moarte, din chiar inima mea,
Un semn de plecare, pe un drum de prisos,
Un semn că şi moartea are chipul frumos.

duminică, 23 iunie 2013

Când cuvintele nu spun nimic

Plouă şi ploaia îmi lipseşte
aşa cum lipseşte mirosul de cafea
al vestiarului, dimineaţa,
deşi sunt aici toate visele
 prinse în întunericul
pânzelor de păianjeni,
ca un apel nepreluat.

 

weekend cu parfum de cirese

,, Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele…îmi saltă şi acum inima de bucurie.’’
Şi cum să nu fie aşa când toate sunt acolo, la locul lor: casa cu mirosul ei de var proaspăt, salcâmii, cireşii, merii, prunul acela crescut într-un corcoduş, de crengile căruia bunicul prinsese un leagăn, cartea îngălbenită de vreme, din care mama citea poveşti, seara; murmurul pârâului sinuos, printre sălcii; clinchetul clopotului care alunga graurii, veniţi la boabele de struguri;  oglinzile fântânii păstrând chipuri de copii; brazda aceea verde pe care mama o aşeza la intrare, pe prag, pentru a trece peste ea când veneam de la Paşti; frunzele mari de lipan, împrejmuind găleata de aramă, în care fierbea mama apă, iar noi, copiii din cartier ne adunam în jurul ei pentru a ne spăla pe picioare, a doua zi de Rusalii, după ce încercasem, mai întâi, noroiul, rămas în urma ploii, cazute peste noapte…Ulcelele de lut în care punea cireşe şi lumânări aprinse; fereastra deschisă tuturor viselor. Toate sunt acolo, în memorie, neatinse de praful uitării…













miercuri, 19 iunie 2013

Ana Ahmatova - Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodata
Nici dulce vin, nici apa de izvor.
Saruturi n-om schimba in zori ; o data
Nu vom privi amurgu-odihnitor.

Ti-e aer soarele, si mie luna,
Dar dragostea ce-o respiram e una.

Un altul ma-nfasoara-n gingasie,
Cu rasul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta imi apartine mie
Si tu, de boala mea esti vinovat.
Mai dese intalniri nu vom avea,
Caci linistea ni-e data doar asa.

Suflarea mea in stihul tau e treaza,
Doar glasul tau rasuna-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cuteaza
Nici om sa se atinga si nici zeu.
Si dac-ai sti, acum, ce dragi imi sunt
Aceste buze cu miros de vant !
 

sâmbătă, 15 iunie 2013

Floare albastra

Mihai Eminescu

 Iar te-ai cufundat in stele
Si in nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri in soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare -
Nu cata in departare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

- Hai in codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang in vale,
Stanca sta sa se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea in foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are!

Cand prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe carare-n bolti de frunze,
Apucand spre sat in vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime:
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?

Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stam in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

. . . . . . . . . . . . . .

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist in lume

joi, 13 iunie 2013

Incendiu





De două trei ori pe zi mă întâlneam cu mine.

Sângele urca în creier, apoi se rostogolea de acolo ca o cascadă.
Ploua şi carnea o lua la vale. Sângele rămânea tot sânge. Întins pe asfalt. Veneau păsările cerului şi îşi treceau setea prin el.Uneori, sângele se aprindea din senin şi ardea.
Flăcările se înălţau doi, trei metri sub pământ. Pompierii aruncau nisip şi flăcările rămâneu tot flăcări.
Oamenii se jucau cu focul. Vorbeau despre o minune. Ziarele scriau despre un fenomen paranormal.