marți, 31 martie 2015

Despre Gala Poeziei de Dragoste



Când mi-am creeat pagina de Facebook m-am gândit că este un moft.
Cu timpul însă, am descoperit că este o necesitate. Că aici este o lume, că lumea aceasta face parte din viaţa mea…că aici găsesc picătura de oxigen
când vin acasă, după o zi de muncă extenuantă, agasantă, încărcată…Aici am descoperit regulamentul concursului ,, Celei mai frumoase poezii de dragoste.’’ Am postat, ştiam că este o poezie bună…dar am văzut poezii la fel de bune şi nu m-am gândit niciodată că voi fi chiar eu câştigătoarea.

Când am fost anunţată că fac parte dintre cei 12 finalişti, desemnaţi pentru a îşi susţine poezia în faţa juriului, am crezut că este o glumă.

Ploua când am plecat din Roşiori, ploua când am ajuns în Bucureşti, ploua când taxiul m-a lăsat în faţa Clubului Tonka Soul Café…Sala era plină, foarte plină…lume multă, nu cunoşteam pe nimeni…tentativa de a îmi găsi un loc la masă a eşuat…m-am întors spre ieşire cu gândul de a pleca cât mai repede de acolo. Lângă uşă, m-am oprit şi am mai privit o dată în sală. Am pornit iar printre mese, căutând un loc unde să mă aşez…imposibil.
Nu ştiu cum, când... m-a observat cineva şi m-a întrebat dacă am venit pentru evenimentul cultural. L-am recunoscut pe dl Ion Calotă ( din fotografia postată pe facebook, d-lui fiind cel care îmi trimisese mesajul pentru participare)…care mi-a oferit un loc la masa de lângă scenă, în faţă, lângă masa organizatorilor, unde se mai afla şi realizatorul trofeelor, dl Nicolae Ghiorghe. Claudia Minela m-a recunoscut şi a venit lângă mine, apoi  s-au aşezat Raluca Neagu, Răducu Cezara…o surpriză plăcută.


,,Gala Poeziei De Dragoste'' - eveniment organizat de ,,Cenaclul de urgenţă’’ şi Editura Art Creativ Bucuresti, sambata, 28 martie 2015, a debutat cu două lansări de carte: Iulia Toma – ,,Act de neidentitate’’ şi Alexandru Dan - ,, Şi îngerii au fost tineri’’- au prezentat Daniela Toma şi Ion Calotă. Momentul muzical a fost asigurat de Trupa Micul Paris, Eduard Stere, Roberta Şerban…a urmat maratonul poetic al concurenţilor.
Mie ( unul dintre membrii juriului ) mi-a cerut să mai recit ultima parte a poemului.. M-am conformat, deşi nu ştiam de ce...eram convinsă că nu a înţeles aşa cum nu a înţeles nici cel care a fost,, muza’’ mea când am scris acele versuri. S-au acordat următoarele premii:
Trofeul Cea mai frumoasa poezie de dragoste - Florina Isache

Premiul I -
Leonard Ancuţa
Premiul II -
Cristina Maria Firoiu
Premiul III Răducu Cezara
Mentiuni :
Sorin Lucaci
Adi Filimon
Claudia Minela
Andrada Maran

Viorel Gongu
Marasesti Alexandru


Premiul de popularitate (votul publicului) : Marasesti Alexandru
Locul 2 de popularitate : Cristina Maria Firoiu
Locul 3 de popularitate : Alexandru Dan

Premiul trupei Micul Paris : Alexandru Dan
 Premiile Editurii Art Creativ
 George Stanciulescu
Cristian Ghica
Alexandru Dan
Marian Alexandru
Radu Nitescu
Romita Malina Constantin
Carmen Watkins
Mariana Eftimie Kabbout
Cristian
Ţîrlea
Daniela Albu



Felicitări!


Moderatori: Daniela Toma şi Ion Calotă.
Au mai recitat poeţii: George Mihalcea
şi Ion Toma Ionescu.
Mulţumesc organizatorilor, mulţumesc juriului format din domnii George Mihalcea, Cristian Neagu, Dan Ioan Marta, Ion Toma Ionescu, a fost o seară frumoasă.

Mulţumesc, deasemenea, tuturor celor care mi-au trimis felicitări, s-au interesat de cărţile mele sau au postat pe paginile lor poezia câştigătoare.
Aşa cum spunea Claudia Minela ,, Cea care a câştigat – a fost Poezia’’.

Burniţa usor când am plecat din Bucureşti. Şi am spus:

Ploaia este un semn de iubire…

Ce departe eşti, dragostea mea!

De parcă nu eşti, de parcă nu ai fost niciodată aici,

la un pas de mine

în uterul meu,

ţinând pe genunchi primul născut!

Foto: Ion Calota si Claudia Minela



duminică, 29 martie 2015

Poezia poeziei - la GALA POEZIEI DE DRAGOSTE



Poezia poeziei
( Din jurnalul nopţilor fără ploi)
 Luni
 
Eşti ploaia  la cafea.
  
Marţi

Tu
 eşti o zonă interzisă şi tocmai  zona aceasta mă atrage.
În această parte de zi, este mereu noapte.
Noaptea, apele sunt mai liniştite decât liniştea. Se lipesc de maluri. Malurile curg.

Toate malurile duc spre tine.

Miercuri

În uşa mea cresc trandafiri. Dă-i la o parte şi intră.
Priveşte !
Aerul unuia întreţine focul celuilalt.

joi

Dimineaţa era mov. Soarele intra prin fereastră, mov ca un miez de vară.
Parfumul petuniilor curgea mov, se lipea de nări, de laringe, de esofag.
Un poem mov alerga prin trup...

Anirol, trezeşte-te dacă vrei să vezi visul cu ochii !


Vineri

Sunt nopţi când nu trece niciun somn.

Tu creşti  ca o iederă.
 Te împleteşti între sâni rece şi cald şi
Absent
foarte absent.

Sâmbătă
Şi îmi doream să mă iubeşti
cu privirea, cu mâinile, cu gura  să-mi traversezi trupul în cercuri,
ca o ploaie să-mi umpli cu seminţe setea,
să simt cum creşti în mine, cum te ramifici, cum înfloreşti,
cum amuţesc toţi privindu-mă,
rodind,
rodind,
rodind...

Dar,
 în fiecare zi mă răneşti.
Sunt o rană deschisă prin care poţi atinge cu mâna mierea rapiţei,
poţi asculta cum plouă sub piele, avec des fleurs des champs
sau poţi asculta cântecul cărnii, înconjurând trupul, cu două rânduri de ziduri.

 Prea adâncă dragostea aceasta ca să încăpem în ea...

Duminică

Iubitorule de femei, iartă-mi mie
cuvintele nerostite
şi nu îţi întoarce privirea de la poezia aceasta!
Citeşte-mă până la capăt !

Pentru că tu poţi mult şi eu nu vreau mai puţin.

Tu eşti dragoste !






joi, 26 martie 2015

,, Sub steaua poeziei rosiorene'' II

cu Mirela Alhaddad si Monica - in sala de protocol a Clubului Sibba
Am primit de la echipa Radio Impact Rosiori














Cu Monica si V.Neagu
cu R. Constantinescu, Agafia Dragan, Vergi Neagu
cu Virginica Neagu
Florina Tudoran si poeta Adriana Miu


George Andrei Caramida

Miruna Stoian, Mari, Lili, Andreea
Mariana Dobrica

duminică, 22 martie 2015

,,Sub steaua poeziei roşiorene’’



,,Oraşul mic mă absoarbe încet,

Cu ale lui micuţe strade,

cu oameni buni şi cumsecade

dar care nu ştiu că sunt poet’’



Aşa spune poetul. Şi este adevărat. Există în oraşul meu creatoare de frumos şi nu ştie nimeni. Nu ştiam nici eu. Le-am descoperit aseară, la evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Poeziei. Eveniment ce a avut loc ieri, sâmbătă, 21 martie 2015,  în minibarul Clubului Sibba din Roşiorii de Vede. A fost o seară de muzică şi poezie ( feminină ) în care au citit din creaţia proprie : Domniţa Neaga, Adriana Miu, Eugenia -   Agafia Drăgan, Rodica Constantinescu , Miruna Stoian – elevă la Liceul A.I.Cuza din Alexandria. Am ascultat poezie gravă, reflexivă, romantică, mistică.  Poezie care a avut drept ţintă,  în primul rând, sufletul şi nu Poarta Literaturii.

Momentele poetice s-au împletit cu monente muzicale oferite de George Andrei Cărămidă - membru al Clubului de Muzică al Casei de Cultură Roşiori.

Invitată special, venită de la Alexandria, Virginica Neagu, cunoscuta interpretă de muzică populară a Teleormanului,  ne-a teleportat prin ( timbrul său vocal ) în lumea satului teleormănean, interpretând ( live ) melodii din creaţia proprie. Înainte de a se retrage, profund emoţionată de această întâlnire, ne-a prezentat costumul ei popular, un costum vechi, lucrat manual, pe marchizet şi pânză ţesută acasă ( în razboi de ţesut ) de una dintre femeile satului său natal care, nu întâmplător, este şi satul meu.  Este vorba de localitatea Zambreasca, localitate ale cărei elemente geografice se regăsesc în melodiile ei cât şi în poeziile mele. Virginica fiind una dintre prietenele copilăriei mele.

Surpriza serii a fost o tânără din Craiova, care a venit special pentru acest eveniment. Mariana Dobrică – deţinătoarea premiului I la  Festivalul Literar Marin Preda – Alexandria 2014, care a citit o proză scurtă ,, Caii albaştri” –

 A coordonat excepţional şi s-a implicat ( trup şi suflet ) – Monica Tuinete – realizatoarea <<Matinalului>> – la Radio Impact Roşiori.

A văzut afişul şi a ,,îndrăznit’’ să vină, printre noi, poetul Cristian Moraru.



Mulţumind gazdei noastre- dna Mihaela Haddad, directoarea Clubului Sibba, tuturor celor care au ales să fie cu noi în această seară, reprezentantei ,,Clubului Femina’’ – Sanda Maria Popescu, << Casei Fiţă >> pentru desertul oferit ( saleuri, cozonaci, fursecuri...) închei afirmând că ,, steaua poeziei roşiorene’’ este una luminoasă. Chiar dacă nu o văd căutătorii de metafore  ( unii fiindcă nu au ochi, alţii fiindcă nu au inimă ) ea  este şi va lumina pe cerul culturii teleormănene...

Există aici, în Roşiori, câţiva  oameni care ştiu să ofere, să dăruiască, să se dăruiască...iar eu mă bucur că îi cunosc.

Să spună cei care au trecut pe aici... că nu este aşa!


vineri, 20 martie 2015

Eclipsă



Privesc prin sufletul tău de sticlă colorată
cu rujul femeilor
care şi-au cioplit chip în artere…
                 
O eclipsă totală.

marți, 10 martie 2015

O ploaie nouă, o zăpadă nouă, un anotimp nou



O ploaie nouă, o zăpadă nouă, un anotimp nou ( poate nu chiar ultimul) o colegă nouă, primită cadou de ziua mea. Pentru a patra oară şefii mi-au dat posibilitatea de a îmi alege colega de serviciu. Dintre zeci de cereri de angajare, după interviuri şi perioade de probe, am ales o fiinţă drăguţă, blondă ( nu, nu gen E. Udrea) poate o nouă rană…ei, şi ce…! Am nişte răni frumoase…
Din care ies poezii…dovadă acest nou grupaj din Revista ,, Nord Literar’’( tot cadou de ziua mea ) . Mulţumesc poetei Florica Bud şi d-lui Săluc Horvat!

Ultimul anotimp
Mi-am propus să-mi notez toate visele pe hârtie.
Să le transpun în realitate, cu de-amănuntul.
Mi-am propus să nu mai dorm în somn.
Să văd cum cobori de lângă mine,
cum traversezi strada,
cum mergi la baie şi mă priveşti în oglinda retrovizoare,
îndepărtându-te.
Glumesc.
Mi-am propus să te văd altfel,
să mă gâdesc la tine altfel.
Ca la un cuvânt,
ca la o ploaie,
ca la Trei Ape.
Şi…dacă pleci,
cu fiecare cuvânt,
cu fiecare ploaie,
cu fiecare apă,
rămâi.

#
Casa se întindea dincolo de râu.
Aşa cum se întind toate casele la intrarea în cer.
Înălţasem aici, peste noapte, un oraş după toate standardele europene.
Viaţa oraşului se auzea în noi ca semnalul acustic al unei ambulanţe.
Îi făceam loc să treacă
şi casa se închidea în noi ca o stradă înzăpezită.

#
întind mâna peste ziduri
şi rămânem îmbrăţişaţi…

(continuare în Revista Nord Literar, pag 11)

luni, 9 martie 2015

8 martie...cu Mama





Cu flori, prăjituri, felicitări, am urcat în maşina Lilianei ( fiica mea cea mare) şi... via...Zâmbreasca. Zi de primăvară, zi de 8 Martie. ,,Mama ne iese-nainte, cu zâmbetul cald de mamă’’...Ne aşteaptă cu un prânz copios cum doar mama ştie să pregătească...Primul 8 Martie sărbătorit împreună...mamă, fiică, nepoate, strănepoată...4 generaţii...
Andreea spune poezii de la grădiniţă, Lili vorbeşte despre elevii ei, Mari - despre pacienţii săi, eu despre ,, poeţii mei’’, mama despre primăvara aceasta capricioasă, despre sălciile pe care le-au tăiat pentru a înlesni curăţarea cursului apei care trece pe lângă grădina noastră, nimic despre gripa care i-a şubrezit...Tata – mândru de fetele sale.
 MAMA
Sensul existenţei
Crez al copilăriei
Sprijin spre culmi greu de atins
Stea pe cerul vieţii
Lumină-n întuneric
Poem al minţii mele.
Liliana Isache

sâmbătă, 7 martie 2015

Ereditar



Mama şi-a tăiat părul şi l-a depus la o bancă.
Cu depozit la vedere.
Mama este o femeie din flori.

Împleteşte ciorapi pentru cei plecaţi,
spală morţii, îi aşază în sicrie.
Îi aşteaptă să se întoarcă.
Acestea sunt fericirile.

De la o vreme, tata o ţine închisă într-o cutie de plastic, ca pe o haină de sus.

Mama trăieşte poezia ca pe o viaţă.

Îşi dorea să mă fac medic. Să o vindec de sine.

 Eu am ales să fiu ea.

duminică, 1 martie 2015

Primăvară, primăvară…



,,1 Martie călător
îţi aduce un mărţişor
şi pe firul lui subţire
mult noroc şi fericire!''

Aşa suna mesajul scris pe o felicitare cu flori de primăvară, lângă un mărţisor prins cu bold în hârtia subţire, semnat : Stelian – primul băiat care mi-a oferit un mărţişor. (Acum… 37 de ani…) Emoţionant!!!

1Martie 2015. Flori, mărţişoare, cuvinte frumoase, gânduri trimise prin email sau sms…
aceeaşi emoţie. Asta înseamnă că sunt tot copil ?!

Să aveti o PRIMAVARA FRUMOASA !