Treceri III

         În noaptea tristă, limpede, banală, te plimbi prin cameră, goală, te înfăşori în umbre, pe pereţi scrii poveşti şi tot întrebi în şoaptă "Unde eşti? Unde eşti?", nu mai vrei să-ţi imprimi pe pânza  lungă a răbdării şi aşteptării, chipul searbăd de Penelopă uitată, dintr-o epopee zbuciumată şi scăpătată, te rănesc florile, cărţile, culorile, te întorci temător pe urmele unui gând înşelător, venit dintr-un vis sau din abis (nici tu nu mai ştii, printre atâtea melancolii, grele ca plumbul sau străvezii), cauţi înfrigurată şi găseşti privind dintr-o parte  umbra ochiului meu printre pagini ca un semn de carte, prin colţuri întunecate îmi descoperi tăcerea, dulce ca mierea, amară ca fierea şi, cercetând insistent pe covor, vezi urma pasului meu şovăitor în dormitor, din cearşafuri  şifonate şi perne scuturate, cad alintate săruturi pasionale sau pale, iar lângă o ceaşcă pe jumătate plină cu cafea amară, stăruie gestul meu de a-mi aprinde-o ţigară, rosteşti cuvinte ciudate, reinventate, închegate în cântece-descântece, în jelanii-litanii, rogi frunzele şi vântul să colinde pământul, să-mi  găsească gândul, rogi cocorii şi norul să-mi găsească dorul,  rogi ploaia  să găsească văpaia iubirii mele de astă-vară, să ţi-o aducă  povară uşoară, rogi cochilia  găunoasă să m-aducă acasă, rogi zei păgâni să întârzie ziua de luni, iar luna şi ceaţa să adoarmă dimineaţa, Penă Corcoduşă proiectată într-un veac postmodern şi buimac, ce nu găseşti leac durerii tale autumnale, care te frânge şi răsfrânge, care te chinuie, chirceşte, înfrânge, şopteşti  racului ezitant  să  înveţe mersul înapoi pe dusul  tău amant, cu trei lacăte şi nouă petale încerci să mă întorci din cale, cu panglici roşii şi-un fir de pelin mă inviţi la un pahar cu vin, trimiţi  doi şoricei cenuşii  cu doi clopoţei argintii  să dea zvon peste zare să mă înfioare, şi iată că vin toate, şi piciorul, călătorul, şi celula, sprânceana şi geana, şi sângele, şi neuronul, şi barba nerasă, şi privirea ceţoasă, şi inima, şi respiraţia, şi excitaţia, şi sărutul, mutul, pe degetul cu inel, pe cercel, pe părul despletit şi sânul înflorit, iată ochiul tău înecat în ochiul meu şi liniile din palma ta curgând în cele din palma mea, ca nişte pâraie mărunte în râuri vijelioase de munte, iată povestea mea contopindu-se cu a ta şi drumurile noastre toate intersectate, iată noaptea în care ca un copil năzdrăvan fac să se aprindă artificii pe tavan, iată braţele mele cuprinzându-te, mângâindu-te, alintându-te, legănându-te, adormindu-te..., iar prin somnul izbăvitor te aud cum tresari uşor şi îngâni rugăciuni către zeii păgâni să întârzie ziua de luni, iară luna şi ceaţa  s-adoarmă  pentru un timp dimineaţa...

Mariana Dobricǎ