Gând

Dimineaţa, femeia vine şi şterge visele.

Aeriseşte camera în care mă închid în timpul nopţii,

dă cu mopul, adună florile ofilite pe noptieră...

Este atâta aşteptare aici, zice.

 

Mă îmbrac repede, ies, încui uşa, cobor.

Viscoleşte de 48 de ore.

Zăpada s-a adunat în dreptul vitrinei, ca o tristeţe.

Şi iar îmi este dor de tine

şi nu ştiu dacă trebuie să scriu sau să afişez asta la începutul poemului,

fiindcă sunt mai mulţi cititori care doresc locul tău

şi lucrurile se complică...