M-am oprit şi am
ascultat zgomotul unui avion galben, apoi al unui automobil, apoi un cal alb,
traversând în galop sensul giratoriu.
 |
| Pictura - Tudor Serbanescu |
Şi ei i-a plăcut.
Am ocolit de trei
ori camera şi nu am ajuns la capătul ideii.
Avea un program identic cu al meu, înainte de
culcare.
Dacă nu ar fi avut părul lung, foarte lung, aş
fi zis că sunt eu.
Şi totuşi...
Îmi copia fiecare mişcare, fiecare gest, mă
urmărea ca o umbră, privea în oglinzi
o gară părăsită, năpădită de bălării, în
spatele căreia se afla o grămadă de peturi şi numeroase alte lucruri necesare
celor aflaţi în suferinţă.
Gândea ca mine.
Degetele poetului amintesc o primăvară de
Vivaldi- la sfârşit de anotimp.
Se
jucau cu cuvintele:
adunau,
scădeau,
înmulţeau,
împărţeau...
La tine, mulţimea vidă rămâne tot vidă, a zis.
Tac.
Frumos poem, l-am scris si eu undeva in umbra, cunosc peturile, gara, avionul, calul acela alb, parca si camera in care se rataceau cuvintele, multime vida...
RăspundețiȘtergere,, Poemul este inregistrarea unei deplasari de la perceptie la viziune''
RăspundețiȘtergereCa poeti, cine stie, poate ni s-a intersectat imaginatia pe undeva...intr-un punct, intr-o camera...