Există un timp când viaţa îşi
arată şi cealaltă faţă. Asa ca o adiere, ca un foşnet…Nu ştiu de ce, dar în
ultima vreme m-am tot gândit la moarte. Şi nu m-am gândit viu asupra morţii ( după cum spunea Cioran),
ci analitic. 
de părinţi, de prieteni, de oameni. Am iubit oamenii mai mult decât m-am
iubit pe mine. Am trăit vicisitudinile lor, m-am dăruit necondiţionat şi niciun
sacrificiu nu mi s-a părut prea mult. Am
iertat, am bătut la uşi şi nu mi s-a deschis, am strigat şi nu m-a auzit nimeni,
am căzut şi m-am ridicat. Am plâns. Am iubit…
Dar am uitat ceva…am uitat de
mine. Am uitat că exist şi nu i-am văzut pe cei care mă iubesc, care îmi aduc
flori, care îmi dedică versuri…a trebuit să primesc o lovitură ca să mă trezesc.
Să văd că sunt aici lângă mine şi că eu am nevoie de mine…aşa că mi-am oferit 2
ore de poezie şi muzică, vineri ,21 februarie 2014, la Hanul Negustorilor (
Bucureşti), ca o terapie. Un eveniment organizat de poeta Elena Toma, la care
şi-au dat întâlnire poeti, scriitori, actori, artişti… cu muzică asigurată de Alina Danciu ( harpă) şi Cristina
Răducan ( flaut).
Şi lansarea cărţii ,, Aceeaşi
lună peste sat’’ a scriitoarei Florentina
– Loredana Dalian.
Carte despre care au vorbit
scriitorii: Titi Damian, Gabriel Dragnea, poeta Passionaria Stoicescu. Au citit;
poeta Carmen Tănase, actriţa Doina Ghiţescu şi autoarea.
A punctat frumos momentul cu melodii ialomiţene
solista de muzică populară – Ioana Marin.
Îmi pare rău că nu am reţinut
numele tuturor. A fost o seară frumoasă şi am plecat cu imaginea satului şi a
lunii ( în suflet) amintindu-mi versurile:
Şi ploaia curgea din
toate punctele cardinale. Se spărsese cerul.
Mama a înfipt cuţitul în
ţărână şi furia naturii a încetat...a ieşit luna rotundă, plină de iarbă şi
iarba creştea şi se întindea pe pământ.
Tata a ridicat coasa şi a
tăiat-o şi iarba a crescut la loc.
Şi iar a ridicat coasa şi
a tăiat-o şi iarba iar a crescut la loc.
- Las-o ! a zis
mama. Nu o mai tăia. Poate nu mai vedem drumul spre casă.
