 |
Un drum convex
spre poemul acesta
la care scriu de
o sută de ani
şi încă mai scriu
până când vei veni.
Ştiu că vei veni.
Eu voi purta o
rochie verde,
tivită cu pietre
şi volbură.
Tu vei purta pe
umeri o ploaie,
deşi este cea mai
rece iarnă din ultimii o sută de ani.
Deşi nu este
nimic din ce va fi,
cuvintele vor
răspândi lumini şi umbre între noi,
un vin de Zâmbreasca
va curge printre rândurile poemului
acesta de o sută
de ani
şi cititorii se
vor opri (după fiecare vers) şi se vor întreba:
de ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu