weekend cu parfum de cirese

,, Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele…îmi saltă şi acum inima de bucurie.’’

Şi cum să nu fie aşa când toate sunt acolo, la locul lor: casa cu mirosul ei de var proaspăt, salcâmii, cireşii, merii, prunul acela crescut într-un corcoduş, de crengile căruia bunicul prinsese un leagăn, cartea îngălbenită de vreme, din care mama citea poveşti, seara; murmurul pârâului sinuos, printre sălcii; clinchetul clopotului care alunga graurii, veniţi la boabele de struguri;  oglinzile fântânii păstrând chipuri de copii; brazda aceea verde pe care mama o aşeza la intrare, pe prag, pentru a trece peste ea când veneam de la Paşti; frunzele mari de lipan, împrejmuind găleata de aramă, în care fierbea mama apă, iar noi, copiii din cartier ne adunam în jurul ei pentru a ne spăla pe picioare, a doua zi de Rusalii, după ce încercasem, mai întâi, noroiul, rămas în urma ploii, cazute peste noapte…Ulcelele de lut în care punea cireşe şi lumânări aprinse; fereastra deschisă tuturor viselor. Toate sunt acolo, în memorie, neatinse de praful uitării…