luni, 2 septembrie 2013

Scrisoarea unui necunoscut

În fiecare dimineaţă te văd, intrând în mormântul tău de zi. Te aşezi la geam şi aştepţi.

Uneori îţi las trandafiri în uşă. Zâmbeşti. Zâmbetul e cer.

Râzi, vorbeşti, te risipeşti. Oamenii rup din cer şi eşti atât de vie şi tu nu ştii.

Zici că ai doar o jumătate de inimă. Cealaltă jumătate a rămas la nimeni. Chiar şi aşa, eşti atât de vie.
Iubeşti depărtările şi ploaia.

De dimineaţă până seara, privirea se plimbă pe trupul tău. Recunosc fiecare constelaţie, fiecare stea.

Tu ești cera !

N.

 P.S.
Multumesc, N!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu