În
fiecare dimineaţă te văd, intrând în mormântul tău de zi. Te
aşezi la geam şi aştepţi.
Uneori
îţi las trandafiri în uşă. Zâmbeşti. Zâmbetul e cer.
Râzi,
vorbeşti, te risipeşti. Oamenii rup din cer şi eşti atât de vie
şi tu nu ştii.
Zici că
ai doar o jumătate de inimă. Cealaltă jumătate a rămas la
nimeni. Chiar şi aşa, eşti atât de vie.
Iubeşti
depărtările şi ploaia.
De
dimineaţă până seara, privirea se plimbă pe trupul tău.
Recunosc fiecare constelaţie, fiecare stea.
Tu ești
cera !
N.
P.S.
Multumesc, N!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu