Profesorul venea
zilnic şi îşi rezema bicicleta de pervazul ferestrei.
De lumea ei (
adică) - percepţie şi viziune.
Şi ea se gândea la
lipsa de respect a unora,
la puterea de
seducţie a altora,
la ploaia care
trecea prin retine, ca printr-un geam întredeschis,
la mâinile care
alunecau pe corzile ei vocale, într-o notă erotică şi înţelegea că nici un drum
nu seamănă cu altul…chiar dacă e acelaşi.
O mie de ochi o
priveau din oglindă,
iar ea încerca să
menţină tenta vie a realităţii.
Prin punctul acesta
treceau limitele închipuirii.
Un copil îşi lipea
faţa de geamul vitrinei şi se imagina îmbrăcând fiecare articol din colecţia de
tricouri ( cu autograf) a şefului, deşi era scris mare:,, Decorul nu se vinde”.
Ochii copilului o
trăgeau în adâncuri,
o rostogoleau
printr-un câmp cu maci,
amintind o cădere
frumoasă.
Şi locul acela o
menţinea pe linia de plutire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu