Respiraţiile înfloreau pe
geamuri
alb, alb, alb,
încât nu ştiai dacă
punctul acela era un om,
un animal sau o pasăre.
Nu erau străzi, nu erau
case, oamenii aveau haine de piatră.
Între două ceruri,
vocea care îţi spune ceea
ce vrei să auzi.
Tu minus... totul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu