Mergeam şi drumul era greu, alunecos, doream
să mă întorc,
dar nici urmă de drum
înapoi.
Mergeam şi nu recunoşteam
nimic, deşi mai trecusem odată pe aici.
Lumea venea cu mine şi
lumile ei veneau şi oamenii ziceau :
Ia uite şi asta !
Vrea să ajungă la ea.
Drumul se închidea şi se
deschidea ca o carte. Până la mine mai era o pagină ca o ploaie albă, prin care
poţi trece neobservat, credeam.
Rămâneam fără aer.
Tot ce erai tu mă ţinea
în viaţă.
Drumul tot mai greu.
Inima o lua înaintea trupului, mâinile o luau înaintea inimii, se vedeau prin
ele teritorii abandonate.
Miriapode se ascundeau
sub unghii.
Nemaiîntâlniţii mă
aşteptau cu flori.
Iubirea e un traseu
nemarcat.
Apele canalelor
colectoare se infiltraseră până aici, descopereau oase translucide – semn că a
fost o luptă sau un sat de pescari şi din rana aceasta creştea câmpia.
Aceasta a fost cea mai
frumoasă zi.
Uite ! a zis. De aici
începi tu.
Ascultă !
Din vol. ,, Ploi in oglinzi''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu