Vineri, 4 oct 2013. Dimineaţă rece, violetă, bacoviană. Gara Mizil.
Sunt aici pentru că am obţinut un premiu la Concursul literar,, Agatha
Grigorescu Bacovia’’şi sunt pentru prima dată.Este ziua decernării premiilor.
Il sun pe poetul Lucian Mănăilescu şi îi spun că am ajuns.,, în cinci minute
vin şi te iau’’- a fost răspunsul şi, într-adevăr, după cinci minute, maşina Poliţiei oprea în parcarea din spatele gării. Cineva a deschis portiera din
dreapta şi m-a invitat, zâmbind, să urc. Era poetul Lucian Mănăilescu. Am râs. Poliţia aduce poezia, mi-am spus. Şi
aveam să descopăr că primarul oraşului, dl Emil Proşcan ceruse întregului
sistem administrativ să participe la organizarea acestui eveniment. Şi aveam să
mai descopăr ceva: aici nu există
taxiuri!
Am coborât la primărie, am intrat în incinta acesteia, am urcat nişte
scări acoperite cu gresie albă şi aveam impresia că urc într-un palat.( albul palat dintre castani). Aici,
poetul m-a ,,predat’’ primarului care m-a condus în biroul său, am discutat
putin, m-a lăsat pentru a primi ceilalţi oaspeţi sau pentru a rezolva probleme
de serviciu, a revenit, o fată drăguţă mi-a servit ceai…şi tot aşa până cand au
sosit: poeta Cecilia Moldovan- vioaie, plină de zâmbet, apoi poetul Nicolai
Tăicuţu, cu tolba plină de reviste, scriitoarea Florentina Loredana Dalian,
graţioasă, exuberantă şi alţi scriitori pe care nu i-am recunoscut. S-au
schimbat impresii, s-au făcut fotografii.
De aici, am plecat la Centrul Cultural Adrian
Păunescu. Atmosferă incendiară. Vine poetul Florin Dochia, aduce,,
, Florentina aduce revista ,, Helis’’ , se schimba reviste,
impresii, se fac fotografii şi ….pentru că Florentina a surprins mai bine decât
mine evenimentul, am sa o citez :,, În deschiderea evenimentului din 04 octombrie, domnul Emil
Proşcan a prezentat invitaţii: Dan Puric, „omul frumos”, actor şi scriitor, Dan
Piţa, regizor bine cunoscut şi îndrăgit pentru filmele sale, doamna profesor
Margareta Labiş, sora regretatului poet Nicolae Labiş, Virgil Diaconu, poetul
care „locuieşte într-o bătaie de inimă”, redactor şef al „Cafenelei literare”,
Preşedinte al juriului la concursul de anul acesta, Ivan Pilchin, lector la Universitatea
de Stat din Republica Moldova (Catedra „Literatură universală”), absolvent al
aceleiaşi universităţi, facultatea de limbi străine, secţia engleză-germană.
Domnul Proşcan a propus şi o temă de discuţie (generoasă): despre viaţă.
Fiecare a spus ce a crezut de cuviinţă, spectatorii (în proporţie de 80% elevi
de liceu, cinste lor!) au adresat întrebări, ca, de altfel, şi telespectatorii,
evenimentul fiind transmis în direct de televiziunea locală. Domnul Primar a
dat numărul său de telefon la care puteau fi adresate întrebările, pe care,
ulterior, le transmitea invitaţilor.
Virgil Diaconu a exprimat un gând
frumos: „Mizez pe cei care trag lumea înainte, în primul rând pe artişti.” Dan
Piţa a vorbit despre recentul său film „Ceva bun de la viaţă” şi ne-a anunţat
că lucrează la o ecranizare a romanului „Chira Chiralina” de Panait Istrati.
Personal, fiind o pasionată admiratoare a operei marelui scriitor, aştept cu
interes filmul. Domnul Piţa ne-a spus că a mai existat o singură ecranizare,
rusească, a romanului, foarte veche, fără sonor şi având o peliculă
deteriorată.
Doamna Margareta Labiş a spus
lucruri interesante, de istorie literară,
despre fratele său, poetul trecut la cele veşnice la numai 21 de ani, în
condiţii încă neelucidate. Dintre „trăznăile” pe care le făcea, ne-a spus-o pe
cea cu Ateneul. Revoltat de snobismul unora, care se îmbrăcau în haine de lux
(gen frac şi rochii lungi de seară) când majoritatea erau sărăcuţi şi prost
îmbrăcaţi, fiind vremea teribililor ani de după război (aici mi-am amintit
personajul Ladima al lui Camil Petrescu, care umbla îmbrăcat în uniforma
militară, deoarece nu avea altă haină), într-o zi, Labiş a cumpărat, cu nişte
bani câştigaţi pe poezii, locul în loja regală de la Ateneu şi s-a dus acolo
îmbrăcat cu un cojocel ponosit şi o căciulă ţărănească pe cap. Când dirijorul
orchestrei, George Georgescu, s-a întors să salute publicul, căutând disperat
personajele importante din lojă, a dat cu ochii de Labiş, acesta şi-a scos
căciula şi a salutat, obligându-l şi pe Georgescu să salute. „Moartea
căprioarei”, una dintre capodoperele poeziei româneşti, i-a fost inspirată
poetului de împuşcarea unui cerb de către tatăl său. Doamna Labiş ne-a spus că
acea „soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte” era chiar ea şi a făcut o descriere
a foametei cumplite din acel an. În 1954, când a scris-o, Nicolae Labiş avea 19
ani. A plecat la Bucureşti, în fugă, să publice poezia şi a uitat-o acasă.
Doamna Margareta a găsit-o, a citit-o („şi am înţeles, atunci, că fratele meu e
poet”) şi i-a expediat-o. În amintirea poetului Nicolae Labiş, în special
pentru tinerii care astăzi nu-l mai găsesc prin manuale, doamna Labiş a recitat
trei poezii scrise de acesta: „Mioriţa”, „Moartea căprioarei” şi „Noi, nu!”.
Dan Puric, foarte aplaudat şi ovaţionat de tinerii din sală, a avut o prestaţie excelentă (ca de obicei) şi,
pentru că tot fusese numit „specialist în viaţă”, a început cu îndemnul „Să vă
feriţi întotdeauna de specialişti în viaţă!”, adăugând că viaţa ne prinde mereu
nepregătiţi, mereu cu garda jos. Prin tot ce a spus, a transmis o infuzie de
optimism sălii şi m-am bucurat enorm, mai ales pentru tinerii prezenţi,
întrucât discuţiile porniseră într-o notă oarecum pesimistă. Trebuie să-i
încurajăm şi să le dăm speranţe acestor tineri. Despre toate lucrurile spuse de
artist nu voi scrie, întrucât ele au farmec povestite de el. Voi menţiona numai
răspunsul său la întrebarea adresată de un telespectaor: „Aveţi cont de
facebook?” Răspunsul a fost: „Nu. Am avut. Dar l-am închis. Aveam vreo 90.000 de
like-uri, adică d-ăia care mă iubesc. S-a întâmplat că a ars cantina acolo, la
Părintele Tănase1) şi nu mai aveau copiii ăia unde mânca. Am scris
pe facebook rugând pe admiratori să dea fiecare câte un euro ca să poată fi
refăcută cantina. Vă daţi seama ce s-ar fi putut face cu 90.000 de euro? Dar
câţi credeţi că au donat? Trei! Am înţeles atunci că din cei 90.000, doar trei
erau adevăraţi. Şi tot atunci am hotărât să închid contul.” Mărturisirea lui
Dan Puric mi-a amintit titlul cărţii unui alt Dan (Mircea Cipariu):
„Singurătatea vine pe facebook”.
Din păcate, artistul Dan Puric a
trebuit să plece la o repetiţie, astfel că nu a rămas cu noi până la sfârşit. A
urmat momentul premierii câştigătorilor, repede, repejor, că se cam scursese
timpul alocat festivităţii. Toate momentele evenimentului au fost presărate cu
muzică de calitate interpretată de cvartetul „4 Art” (http://cvartet4art.ro/), având în componenţă artiştii: Diana Pîrgaru (vioară), Radu Barabancea
(vioară), Georgiana Munteanu (violă) şi Andrei Frîncu (contrabas).”
La agapa de după
m-am bucurat de compania scriitoarei Florentina Dalian, a poetei Cecilia
Moldovan, a poeţilor Florin Dochia, Virgil Diaconu, Lucian Mănăilescu, a
domnului primar Emil Proşcan, a poetei Maria Pilchin( Chişinău) şi a soţului
acesteia Ivan Pilchin.
În tren, în drum
spre casă, am discutat cu poetul Virgil Diaconu despre problemele financiare
ale revistei, despre imposibilitatea retribuirii colaboratorilor.
La un moment dat,
poetul a adormit şi am privit pe geam. Câmpul se întindea verde( şi mă refer la
culturile agricole), în lumina soarelui de octombrie, apărut după o ploaie de
trei zile, copacii intrau în cromatica incipientă a toamnei, trenul alerga…şi
îmi spuneam: stiam despre Mizil că este o fereastră deschisă. Astăzi am
descoperit că este şi o uşă larg deschisă. Multumesc tuturor celor care mi-au
oferit posibilitatea de a descoperi lucrul acesta.
În Bucureşti m-am
despărţit de poet, cu sentimentul că ziua aceasta nu se va sfârşi niciodată.
(Pt mai multe
detalii cititi blogul Florentinei)
Galbenă şi rece, 
Vineri, 4 oct 2013. Dimineaţă rece, violetă, bacoviană. Gara Mizil.
Sunt aici pentru că am obţinut un premiu la Concursul literar,, Agatha
Grigorescu Bacovia’’şi sunt pentru prima dată.Este ziua decernării premiilor.
Il sun pe poetul Lucian Mănăilescu şi îi spun că am ajuns.,, în cinci minute
vin şi te iau’’- a fost răspunsul şi, într-adevăr, după cinci minute, maşina Poliţiei oprea în parcarea din spatele gării. Cineva a deschis portiera din
dreapta şi m-a invitat, zâmbind, să urc. Era poetul Lucian Mănăilescu. Am râs. Poliţia aduce poezia, mi-am spus. Şi
aveam să descopăr că primarul oraşului, dl Emil Proşcan ceruse întregului
sistem administrativ să participe la organizarea acestui eveniment. Şi aveam să
mai descopăr ceva: aici nu există
taxiuri!
Din păcate, artistul Dan Puric a
trebuit să plece la o repetiţie, astfel că nu a rămas cu noi până la sfârşit. A
urmat momentul premierii câştigătorilor, repede, repejor, că se cam scursese
timpul alocat festivităţii. Toate momentele evenimentului au fost presărate cu
muzică de calitate interpretată de cvartetul „4 Art” (http://cvartet4art.ro/), având în componenţă artiştii: Diana Pîrgaru (vioară), Radu Barabancea
(vioară), Georgiana Munteanu (violă) şi Andrei Frîncu (contrabas).”
La un moment dat,
poetul a adormit şi am privit pe geam. Câmpul se întindea verde( şi mă refer la
culturile agricole), în lumina soarelui de octombrie, apărut după o ploaie de
trei zile, copacii intrau în cromatica incipientă a toamnei, trenul alerga…şi
îmi spuneam: stiam despre Mizil că este o fereastră deschisă. Astăzi am
descoperit că este şi o uşă larg deschisă. Multumesc tuturor celor care mi-au
oferit posibilitatea de a descoperi lucrul acesta.
