Jurnal de Crăciun

24 dec.2013.

Iuli accelerează. Privesc la bord. 120, 130. Câmpul este acoperit de chiciură. La fel şi copacii. Cer senin. Soare strălucitor de decembrie. Mama a deschis poarta. Ne aşteaptă.

Sarmalele fierb în tuci, pe vatră, pâinea se coace în cuptor. Cârnaţi, lebăr, totul este pregătit. Eu am adus cozonacul ( am stat până la ora unu să îl coc).

Seara am depănat amintiri şi am lăsat o lacrimă să curgă pentru cei care nu mai sunt sau pentru altceva, fiindcă ,,o lacrimă are rădăcini mai adânci decât un zâmbet’’.

Am adormit târziu. Am visat. Nu mai ştiu ce am visat.

25 dec. 2013

 Am dus cozonac şi vin bunicilor, acolo, la casa lor. ( Nu. Nu ca o scufiţă, ci...ca un om care nu poate uita oamenii ce au trecut prin viaţa  lui).

Am primit oaspeţi, copiii cu Steaua...şi am scris:

                               Mama mamei aprindea focul în lumea cealaltă.

Îmi încălzeam mâinile în jurul flăcărilor, după ce am căutat colinde sub zăpezi.

Un bărbat tânăr cobora dealul

şi ducea pe umeri un copac.

Copacul strălucea ca bănuţii din mâinile unui copil ce merge în urma mortului.

Mama mamei împletea un pulover pentru toţi morţii ei.

Număra ochiurile, astfel încât să-i cuprindă pe toţi,

aprindea lumânări pentru  sufletele dragi.

Lumânările ardeau în culorile ochilor fiecăruia.

Erau atât de mulţi în jurul mesei şi tot mai era loc.

Simţeam mirosul de mere al hainelor şi al camerei.

Se întâmpla ceva.

  

26 dec. 2013. Citesc despre Antonescu şi Hitler. 

Corespondenţă şi întâlniri inedite.

27 dec. 2013.

La serviciu. Agitaţie. Abia de reuşesc să răsfoiesc revista ,,Acolada’’.

Mă sună poetul G V. ( pentru el şi pentru prietenii mei din afară, care mi-au spus că postările acestea le aduc ţara şi locurile copilăriei aproape, postez o imagine ,, dulce’’, cu regretul că nu putem degusta împreună desertul meu de Crăciun.)