Spirală

Astăzi, cafeaua are gust de cimbru sălbatic.

Aerul se descompune.

O vietate şi-a luat zborul din sângele meu,

lăsând în urmă un zgomot albastru,

ca în serile când nu veneai

şi lăsam apa la bucătărie deschisă,

simulând un chef prelungit.

Circumstanţele conturează o casă fără raze,

cu pereţi mirosind a cerneală.

Pietrele se adună în jurul mâinii care scrie.

Craciun fericit!

Veste tuturor să dati

Că am fost răscumpăraţi!

Că astăzi Maria

A născut pe Mesia!

La mulţi ani!               

,,Care bucurie şi la voi să fie…’’

Sediul Asociatiei Culturale Mileniul 3, Rosiorii de Vede

Cu dragoste, cu pasiune... au vorbit despre tradiţiile, obiceiurile teleormănene şi bucovinene ( locul de naştere al scriitorului C.T. Ciubotaru) ale marii sărbători a Naşterii Domnului sau ale Anului Nou – membrii Asociaţiei Culturale Mileniul 3, joi, 18 dec. 2014, la sediul asociaţiei. Făcând bilanţul momentelor plăcute sau mai puţin plăcute ale anului care se va încheia în curând, au concluzionat că anul 2014 a fost un an bun, dovadă că au întâmpinat

sa nu topiti ,, oama de zapada''

ora bilanţului împreună, voioşi şi sănătoşi, mai ales sănătoşi.

Întâlnirea a fost, as putea spune, o sărbătoare. S-a cântat, s-a dansat, s-au depănat amintiri, s-au făcut planuri pentru anul viitor. Am simţit parfumul de brad, lumina globuleţelor, mirosul de cozonac şi de pâine caldă…

Chiar dacă zăpada a lipsit şi focul nu a putut fi aprins în sobă ( fiindcă soba nu mai are uşă) …am trăit ca nişte copii, ne-am bucurat ca nişte copii ( de această clipă), am primit colindători, am împărţit covrigi, mere şi vin…aşa cum îi stă bine unei gazde primitoare…

Au participat: Constanin T.Ciubotaru, Mihai Atanasie Petrescu, Gheorghe Tutcălău, Ion Scarlat, doctorul Viorel Dinu, Sanda Maria Popescu, Valentin Şaptefraţi.

Au colindat:  Cărămidă George Andrei, Neda Bogdan Florin, Saru Auraş, Riciu Marian Daniel...( multumesc, Dani!)

 Nu pot încheia decât cu acest verset din Biblie:

,,De- aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor,

 iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2.       Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3.       Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4.       Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5.       Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

6.       Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7.       Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8.       Dragostea nu cade niciodată’’

 Imnul Iubirii ( Corinteni – 13 )

trenul prieteniei

cu poetul GHE.Tutcalau ( poetul fara nicio carte )

mosule, ce tanar esti...

Drum

Miercuri, 17 decembrie 2014 – ziua Ziarului <<Drum>> -  Ziarul local, ziarul în care am debutat, ziarul în care scriu despre evenimentele Asociaţiei Culturale Mileniul 3 (ACM3), în care am semnat rubrica ,, Prin fereastră’’…un ziar al roşiorenilor pentru roşioreni şi nu numai…

Au fost prezenţi scriitori, poeţi, critici literari, , tipografi, politicieni, iubitori de cultură.

Au fost înmânate diplomele ,, Drum’’şi a fost lansată cartea ,, Meridiane critice’’ –autor Iulian Bitoleanu. A prezentat scriitorul Gheorghe Stroe.

Au vorbit despre drumul ,, Drumului’’ de la prima sa apariţie ( 1935) până astăzi – istoricul Argentin Porumbeanu şi jurnalistul Gabriel Argeşeanu...

Moderator:  Aura Bărbuţ (directoarea Casei de Cultură)

A fost frumos, foarte frumos...dar a lipsit ceva, cineva...sufletul mişcării literare roşiorene, scriitorul, criticul literar, redactorul şef al Ziarului <<Drum>> - dl. Liviu Comşia ( din motive de sănătate). Mulţumindu-i pentru tot ceea ce face în domeniul artei, îi doresc însănătoşire grabnică şi las imaginile să vorbească:

 

viceprimarul Teodoru Stanga si istoricul Florin Iordachita

 

jurnalistul Gabi Argeseanu, scriitorul Ghe. Stroe, istoricul Stan V Cristea, poetul Cornel Basarabescu

Drum lung,  <<Drum>>!

Gând de decembrie

În  fiecare zi scriu un cuvânt.

Cel mai frumos cuvânt.

Cuvântul elixir,

cuvântul care zideşte, care înalţă,

care apropie, care te face să râzi, să plângi,

să arzi...

îl cânt, îl recit, îl şoptesc,

îl desfac în silabe, în consoane, în vocale,

întimp ce tu... mănânci dulceaţă de gutui,

cu gura mea...

 13 decembrie 2014, Zâmbreasca

Florina Isache - Ploi în oglinzi

Poezia Florinei Isache pare că se hrăneşte din oximoron şi paradox. Privirea ei asupra lumilor – interioară, exterioară, personală, străină, concretă, abstractă, reală, falsă, inventată, a ideilor, a sentimentelor, a numeroaselor simţuri şi simţiri etc. – este printr-un ochean întors. Şi nu mai atât: ocheanul întors se transformă, uneori, în caleidoscop, acel tub cu oglinzi care proiectează imagini simetrice. Lumile multiple se amestecă în proporţii imprevizibile, după algoritmi pe care autoarea îi lasă să conducă jocul, aparent eliberaţi de constrângerea coerenţei limbajului cotidian. Este multă degradare deliberată a cotidianului în poezia Florinei Isache, caleidoscopul dispune şi de oglinzile unui labirint deformator, un labirint locuit, de altfel, în subsidiar. Este prezent în permanenţă un Celălalt incert, o alteritate ambiguă, se întâmplă că ficţiunile poetice cu aparenţă de prozaism deviază subit şi subtil spre spaţii ori evenimente din categorii diferite de realitate. Iată un exemplu relevant pentru felul în care poeta, deschizând banal (ca la şah, e4 e5), construieşte un puzzle insolit, din fragmente cărora le distorsionează sensurile curente şi obţine un întreg mult mai mare decât suma părţilor: „De două trei ori pe zi mă întâlneam cu mine. // Sângele urca în creier, apoi se rostogolea de acolo ca o cascadă. / Ploua şi carnea o lua la vale. Sângele rămânea tot sânge. / Întins pe asfalt. / Veneau păsările cerului şi îşi treceau setea prin el. / Uneori, sângele se aprindea din senin şi ardea. / Flăcările se înălţau doi, trei metri sub pământ. / Pompierii aruncau nisip şi flăcările rămâneau tot flăcări. / Oamenii se jucau cu focul. Vorbeau despre o minune. Ziarele scriau despre un fenomen paranormal.” (Incendiu). Recursul la strategiile formale ale (post)suprarealismului nu este surprinzător la ora de faţă, când numitul postmodernism permite alcătuiri în care insolitul este regula, iar alăturări de elemente specifice diverselor orientări poetice sunt fireşti. Florina Isache struneşte cu îndemânare mijloacele textuale, îşi permite adesea formulări aforistice (cum o făcea şi în volumele anterioare), parcă voind să ilustreze neapărat zicerea mallarméană: «Le monde est fait pour aboutir à un livre».

O lectură atentă poate discerne, mai mult decât altădată, în fundal, drame existenţiale din zona limitei – dacă eros-ul este mai degrabă o formă de comunicare intelectuală, un pretext de reflecţie asupra existenţei, sau al unor delicate metafore-aforisme („Iubirea e un traseu nemarcat.” „Iubirea până la refuz - este supliciul splendorii.”), thanatos-ul se arată a fi o prezenţă mult mai pregnantă şi mai expresivă în discursul poetic, direct sau indirect. „Un timp am fost despărţiţi. / Nu ne-am vorbit, / nu ne-am scris. // Am rămas de o parte şi de alta a gropii / şi întinderea aceasta este tot ce putea fi mai frumos / între noi... / ca o trădare, ca un mormânt de lux în care vom rămâne cândva, / într-o moarte / şi moartea aceea nu ne va despărţi.” (Speranţă). Celălalt, care poate fi şi altă faţă a aceluiaşi Ego, este obiect al provocării: „Aproape că m-am îngropat de vie în tine / şi nu m-ai cunoscut, / deşi îţi făcusem cunoscută / toată splendoarea acestei stări de graţie. // Merg prin tine şi mă lovesc de genunchii tăi şi de toate organele / şi îmi vine să las dracului totul, să mă întorc la moartea mea. / Dar, // înainte de orice fericire e fericirea de a rămâne / aşteptând să te întorci la tine.” (Când îţi părăseşti trupul).

Orice clipă a existenţei poate fi transformată în poezie, nu orice este poezie, dar orice poate fi poezie, poate căpăta sens şi poate comunica emoţie atunci când, fie pe urmele lui Mallarmé („Dragul meu Degas, poeziile nu se scriu cu idei. Se scriu folosind cuvinte.”), fie pe urmele lui Nichita („Poezia este ca o pasăre ce zboară invers.”), Florina Isache se desface de sine pentru a se oferi pe sine oricărui lector deschis ascultării unei inimi care „bate ca o casă cu uşile deschise tuturor plecărilor”. Căci de(spre) plecare sunt mai ales poemele din acest volum, despre conştiinţa iminentei plecări care pândeşte inevitabil după fiecare colţ al existenţei. „Suntem deschişi morţii în fiecare clipă. / Chiar şi atunci când aşteptăm supa fierbinte, fără sare, // un copil se bucură.” Melancolii („Camera are iz de absenţă. / Melancolia se scurge pe pereţi, verde...”) lichide, care îmbracă şi forma „ploilor din oglinzi” traversează poezia din această carte, în care apa este element primordial („Camera se umplea de apă, lucrurile pluteau deasupra şi nimeni nu îndrăznea să întrerupă jocul.”), ţinând locul începutului, al naşterii absente deliberat din reflecţia autoarei. Expresivitatea remarcabilă, adesea de tip cinematografic, se vădeşte a fi argumentul cel mai convingător pentru înaltul nivel al poeziei acesteia: „Noaptea se mula pe ziduri, pe străzi, ca un celofan alimentar. Acolo, la etajul trei, în balconul ce da spre lună. El sta lângă mine. Îmi arăta fiecare loc atins de cancer. Şi fiecare loc era un ochi de apă şi apa se tulbura la atingerea rochiei. // Privirea îmi căzuse din ochi sau în ochi. Nu o mai găseam să-i arăt cât de vie este moartea, la prima vedere. // Nu îţi mai căuta gesturile, a zis. Sunt un mort. ” (Melancolii). Dacă sentimentul de sfâşiere, de „pată de sânge care vorbeşte” (fie-mi permis să recurg la metafora nichitiană…), persistă în majoritatea textelor, frumuseţea luminoasă se degajă liber, indiferent de obiectul tragic al acceptării inevitabilului. „Eram acolo în balconul ce da spre lună. / Vedea [râul Vedea, presupun – n.m.] bătea în maluri, ca nişte rugăciuni. / Stafilococul auriu săpa galerii în carne. / Ea se aşeza în cele mai adânci striaţii, ca praful pe mobilă / şi nicio privire nu ajungea la ea, nicio atingere. (Durerea face parte din noi).

Unele poeme se sprijină pe flash-back-uri în copilărie, cu evocarea mamei şi a tatălui. Dar ei sunt pretexte tot pentru radiografia de sine, pentru înţelegerea rosturilor. „Mama şi-a tăiat părul şi l-a depus la o bancă. / Cu depozit la vedere. / Mama este o femeie din flori. // Împleteşte ciorapi pentru cei plecaţi, / spală morţii, îi aşază în sicrie. / Îi aşteaptă să se întoarcă. // Acestea sunt fericirile. // De la o vreme, tata o ţine închisă într-o cutie de / plastic, ca pe o haină de sus. // Mama trăieşte poezia ca pe o viaţă. // Îşi dorea să mă fac medic. Să o vindec de sine. / Eu am ales să fiu ea.” (Ereditar)

Cum nu se poate vorbi de „progres” în poezie, constat cu bucurie că noul volum al Florinei Isache este dovada unui câştig în profunzime şi în expresivitate, precum şi confirmarea unei voci distincte, puternice a poeziei contemporane româneşti.

Florin Dochia, Revista Urmuz nr 10.

,,Pe Argeş în jos...''

,,Pe Argeş în jos,

Pe un mal frumos,,

Am trecut şi eu

Prin oraşul tău

Feeric luminat.

,,Şi era o ploaie

Şi curgeau şiroaie’’

Şi nu m-am oprit

Şi am găsit

Acea Mănăstire

Şi m-am închinat

La Sfânta Muceniţă

Şi i-am mulţumit celui

Ce mi-a dăruit

O fată doctoriţă

Şi alta profesoară

şi m-a ajutat

să mă nasc, în vară, pentru a doua oară.

Şi la ceas de seară

mi-a trimis în prag

un prieten drag

şi alţi câţiva prieteni buni

ca o ploaie de luni...

pe care îi îmbrăţişez şi îi salut

şi îmi cer iertare

că nu ştiu mai mult...

Duminică, 7 dec. 2014, Curtea de Argeş

Când cuvintele nu spun nimic

 Plouă şi ploaia îmi lipseşte

aşa cum lipseşte mirosul de cafea

al vestiarului, dimineaţa,

deşi sunt aici toate visele

 prinse în întunericul

pânzelor de păianjeni,

ca un apel nepreluat.

Un munte vrajit in mijlocul campiei

Iarna nu e cel mai frumos anotimp al campiei; mai ales o iarna ca aceasta - saraca, zgribulita, meschina si fara zapada. Jur-imprejur, monotonia palid cenusie a campiei teleormanene ecraneaza intreg orizontul, de la pista de aterizare si fostul turn de control al zborurilor de noapte, pana departe, dincolo de Rosiori, anuntand ploi indesite si reci, amestecate cu moina. Din chilia lui mica si austera ca o ghereta de soldat, parintele Benedict vede altceva. Fara sa fie neaparat o natura poetic visatoare, a inceput sa indrageasca iernile silistene. La Silistea-Gumesti, in inima Campiei Burnasului, iarna esti uneori ca in pustia parintilor filocalici. E locul unde poti sa te impaci cu singuratatea si orele de veghe din noapte, cu propriile ganduri si nelinisti sacaitoare. Renuntand la orice lucru sau placere, brusc incepi sa le ai pe toate. Incepi sa descoperi dulceata tacerii si mierea rugaciunii meditative.
Campia e tematoare si chiar mai sperioasa decat animalele ce isi gasesc cuibar in spini, in haturi, in crapaturile ascunse ale pamantului. Campia e vie si plina de evenimente, mai ales iarna, cand manastirea si anexele ei devin loc de refugiu pentru iepuri si caprioare, iar fazanii isi impart puii cu fazanitele, intr-o larma casnica de nedescris. Cu nostalgia inaltimilor montane in suflet, parintele Benedict a invatat sa respecte si sa iubeasca imensitatea plana a campiei. A invatat sa o inteleaga si sa se apropie de ea cu multa rabdare, descoperind singur si mereu uimit cum sa indrageasca toate fapturile marunte ale lui Dumnezeu si sa se preumble prin salbaticia din jur, fara sa sperie serpii cei blanzi de casa sau bufnita alba, ce zbura deasupra parintelui, suparata ca el si monahii lui ii ocupasera teritoriul.
Uneori, in noptile lungi de iarna, parintele se simte ca pe un varf de munte, vertical si inaccesibil. Cu putina imaginatie, se simte ca la manastirea Crasna, acolo unde ar fi vrut sa fie tuns in monahism si sa ramana pentru tot restul vietii. Neavand parte de el, si-a facut muntele lui vrajit in mijlocul campiei. Cu buna stiinta s-a abatut de la poteca si s-a ascuns, s-a refugiat in spatele pistei de decolare, fara sa dea de veste nimanui, fara sa puna nici un inscris, nici o tablita indicatoare din drum. Asa se face ca la Sfantul Fanurie ajungi numai daca vrei si iti propui special acest lucru. La Sfantul ajungi - cum frumos si inspirat spune parintele: "Numai si numai daca te trimite Dumnezeu".
  
Sorin Preda

Spre un astfel de munte a plecat prozatorul, publicistul, profesorul de jurnalism - Sorin Preda

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Dieta cu poezie – Gaudeamus 2014

Aşa aş putea spune despre ziua de sâmbătă, 22 noiembrie 2014 ( în care nu am consumat decât un amestec de scorţişoară cu miere în 100 ml apă …şi poezie) Şi ziua a început aşa:

Cu  întârzâierea de 20 de minute a trenului care mergea la Bucureşti, cu un telefon care s-a închis şi nu am ştiut că prietenii m-au căutat, cu negăsirea editurii Brumar la care trebuia să ajung, dar la care am ajuns după ce am ocolit de două ori Pavilionul Central Romexpo în care se desfăşoară  Târgul Internaţional Gaudeamus – ediţia 21.

Şi nu am ajuns singură,  ci îndrumată de fata de la informaţii (consultând o hartă) cam aşa: sunteţi aici. Trebuie să ajungeţi acolo…deci: coborâţi, traversaţi nivelul unu, urcaţi primele scări…şi în stânga…

La Brumar – Robert Şerban cu doi colegi, câţiva vizitatori. Am cumpărat câteva cărţi de poezie şi cartea ,, Gura păcătosului’’ de Robert Şerban ( dialog cu Valeriu Armeanu ) cu autograf.

 A venit poetul Gheorghe Vidican cu un alai de poeţi, scriitori, critici...a urmat lansarea cărţilor:

George Vidican si Pascu Balaci

,,Dimineaţa din pumni’’- autor Gheorghe Vidican ( poeme ) – au prezentat: Robert Şerban şi criticul literar Dan Cristea.

A recitat actriţa Daniela Moldovan.

,, Constantinii’’- autor Paşcu Balaci ( teatru ) – au prezentat: Robert Şerban şi Horia Gârbea.

Deşi au apărut la Editura Aureo din Oradea ( o editură nouă ), cărţile au fost prezentate la Editura Brumar în semn de solidaritate, cum a spus Robert Şerban.

A urmat sesiunea de autografe , gustărele, păhărele de palincă şi vin ( din producţia poetului GV , servite  deV. Vidican – soţia poetului).

Remarcabilă întâlnirea cu poeţii Mihail Gălăţanu, Ion Toma Ionescu care mi-a oferit noul sau volum de poeme ,, Norduri’’, Florica Bud...

cu criticul literar Dan Cristea ...in planul secund - poetul Mihail Galatanu

Cu siguranţă Poetul Gheorghe Vidican a prins în pumni o ,, dimineaţă’’ poetică... pe care ne-a oferit-o la prânz, cu toată generozitatea...

O zi cu poeţi şi poezie...

...marcată cu surle şi trâmbiţe de goarna poetului Paul Daian

Nu pot încheia decât cu spusele lui Cristian Teodorescu despre omul cu goarna ( care nu este altcineva decât  Paul Daian, zis Sergiu, un poet veritabil) :

,, cu goarna lui şi cu deghizarea cu care apare la târgurile de carte, Sergiu nu face altceva decât să dea din când în când ora exactă a poeziei şi să-i trezească pe cei care uită că dacă se despart de poezie şi de carte, sunt în primejdie să intre într-o lume de coşmar, în care nu rămâi decât cu tine însuţi. Cu obsesiile şi fricile tale. Fără să mai poţi visa la cel care ai putea sa fii şi la lumea în care ai putea trăi, cu ajutorul lumii din cărţi...’’

                                                    

foto: Ion Toma Ionescu

Gând de noiembrie

*

Mi-am propus să-mi notez toate visele pe hârtie.

Să le transpun în realitate, cu de-amănuntul.

Mi-am propus să nu mai dorm în somn.

Să văd cum cobori de lângă mine,

cum traversezi strada,

cum mergi la baie şi mă priveşti în oglinda retrovizoare,

îndepărtându-te.

Glumesc.

Mi-am propus să te văd altfel,

să mă gâdesc la tine altfel.

Ca la un cuvânt,

ca la o ploaie,

ca la Trei Ape.

Şi…dacă pleci,

cu fiecare cuvânt,

cu fiecare ploaie,

cu fiecare apă,

rămâi.

Colecţie de frunze

Şi toamna aceasta care începe la mine

şi se termină la tine

ca o stradă în construcţie,

ca un ochi de lumină

prin care trec păsările iernii,

ducând mai departe, cu fiecare frunză, poemul acesta

în care am închis un castel de cuvinte,

noi,

tu,

eu...

    

 

                                                      

Conflict

Spui că pierdem în fiecare zi câte o ploaie.

şi în almanahul acesta în care ne trecem toate trăirile puternice,

nu mai este posibilă nicio notificare.

Nici în ediţia a doua revizuită şi adăugită...

Nu îţi cunoşti limitele, Anirol!

Imaginaţia împinsă la extreme te îndepărtează de tine

indiferent de unde ai începe să te citeşti, ai ajunge la mine.

Dincolo de mine tot eu....

În locul în care crezi că nu este nimic, există întotdeauna cineva

care te admiră.

Nu  plânge!

Pierzi mult sânge gândindu-te ce s-ar fi întâmplat dacă...

Să facem curăţenie în cimitirul din palmă, aşa cum facem primăvara...

Chiar dacă trăim în ceaţă, în apă.

Niciun bărbat nu m-a iubit aşa cum m-a iubit el

în acest paradis acvatic.

Colocviile literare ale lunii noiembrie

Miercuri, 5 noiembrie 2014, la Casa de Cultură a Municipiului Roşiorii de Vede au avut loc Colocviile literare ale lunii noiembrie.

Evenimentul a debutat cu lucrarea ,, Mit şi legendă în opera lui Sadoveanu’’ – prezentată de profesorul Iulian Chivu, au fost aniversaţi scriitorii roşioreni născuţi în luna noiembrie ( Augustin Porumbeanu, Noni Iordache, Ion Mihăilă, Eugen Vlad ) – prezentaţi de Marinela Ruşanu ( bibliotecar ) şi Liviu Comşia ( critic literar ).

A urmat lansarea cărţii ,, Insomnii la Poarta Raiului’’ – autor Liviu Comşia. Au prezentat: istoricul Stan V Cristea şi scriitorul Gheorghe Stroe.

Invitat: poetul şi publicistul Florea Burtan – personajul principal al cărţii

Un moment inedit pentru publicul roşiorean, fiindcă sunt puţine momentele când autorul are ocazia sa-şi prezinte personajul principal şi personajul să vorbească despre autor…

Evenimentul s-a încheiat cu un moment literar-muzical -  susţinut de membrii Cercului de Muzică al Casei de Cultură…

Moderator: Aura Bărbuţ – directoarea Casei de Cultură.

Au fost prezenţi milenarii:  Domniţa Neaga, Constantin T Ciubotaru, Mihai Atanasie Petrescu, Ion Scarlat...