sâmbătă, 10 mai 2014

jurnal



Vineri

Sunt nopţi când nu trece niciun somn.



Tu creşti  ca o iederă.

 Te împleteşti între sâni rece şi cald şi

absent...



foarte absent.





Sâmbătă

Şi îmi doream să mă iubeşti

cu privirea, cu mâinile, cu gura  să-mi traversezi trupul în cercuri,

ca o ploaie să-mi umpli cu seminţe setea,

să simt cum creşti în mine, cum te ramifici, cum înfloreşti,

cum amuţesc bărbaţii privindu-mă,

rodind,

rodind,

rodind...



Dar,

 în fiecare zi mă răneşti.

Sunt o rană deschisă prin care poţi atinge cu mâna mierea rapiţei,

poţi asculta cum plouă sub piele, avec des fleurs des champs

sau poţi asculta cântecul cărnii, înconjurând trupul, cu două rânduri de ziduri.



 Prea adâncă dragostea aceasta ca să încăpem în ea...



Duminică



Iubitorule de femei, iartă-mi mie

cuvintele nerostite

şi nu îţi întoarce privirea de la poezia aceasta!

Citeşte-mă până la capăt !





Pentru că tu poţi mult şi eu nu vreau mai puţin.



Tu eşti dragoste !