Doi prieteni

de Anton Pann

Doi prieteni impreuna la un drum calatorind, Un urs le isi-nainte, cu groaza spre ei viind.
Unul dintr-insii, de frica, vazand ursul furios,
Se sui si se ascunse sus intr-un copac stufos;
Cellalt, intr-acest pericol singur daca s-a vazut,
S-a-ntins la pamant indata si in mort s-a prefacut.
Ursul dar totdeodata asupra lui cum sosi,
Pe la nas, pe la ureche, se pleca a-l mirosi;
Iar el isi tinu suflarea, sa nu-l simta ca e viu,
Ca ursul mort nu mananca, dupa cum zic cei ce stiu;
Si asa, de mort gandindu-l, l-a lasat si a fugit;
Iar prietenul sau, care sta in copacul stufos,
Dupa ce se duse ursul, l-a-ntrebat, dandu-se jos:
- Ia spune-mi, mai fratioare, ursul ce lucru-ti sopti
Cand se puse la urechea-ti? (Si-ncepu a hohoti.)
- Mi-a poruncit - el raspunse - sa tiu minte sa pazesc
Si c-un prieten ca tine sa nu mai calatoresc.