 |
| pictura - Tudor Serbanescu |
Trebuie să vină cineva, a zis.
Tata zâmbea. Ştia că nu
încurcă semnele.
Un greier cânta în
grădina noastră, îi răspundeau alţii în grădina vecinilor.
Apoi a venit o femeie
tânără( era tot mama) şi le-a spus :
Casa aceasta nu mai
există. Nu mai există demult. Acum este o apă adâncă în care cresc copaci
înalţi.
Aici, mama avea în grijă
o specie rară de peşti şi nu ştia cui trebuie să-i mulţumească pentru această
încredere.
Mama este o fire
adaptabilă. Se adaptează fiecărei lumi.
Uneori, valurile o duc
foarte aproape de cer. Priveşte prin el şi nu vede nimic. Sau vede o casă,
plutind pe ape, un măr plin de flori şi urme de ruj la intrare...
Din vol. ,,Ploi în oglinzi’’ – în curs de apariţie la ed. Tipoalex
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu