Ele veneau în urma mea şi
cărau un geamantan cu fotografii. .
Eram la ,,Terasa Verde’’,
savuram un nectar de kiwi
şi în jurul meu nimeni.
Şi îmi plăcea
singurătatea aceasta
şi îmi spuneam că trebuie să profit de ea,
ce este frumos nu ţine mult...
Ele se apropiau,
traversau o stradă neiluminată.
Eram tot singură. În
stânga se întindea câmpul,
în dreapta, oraşul din
care plecaseră toţi
când toamna începea ca o
primăvară şi mâine ne aştepta de azi.
Ele râdeau şi masa se
umplea de sticle, semn că nu plecaseră,
erau aici, întotdeauna
prezente, întotdeauna absente ca o ploaie de luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu