<<Cea
mai frumosă țară este la țară>>. Nu
știu unde am citit expresia aceasta, dar mi-a plăcut și subscriu
acestei idei. La țară, weekendul acesta, amintirea bunicii a fost
peste tot, deși ea nu mai este, fizic, printre noi,i-am simțit
prezența în frumusețea lucrurilor, a locurilor, în poezia mea...
Bunica
şi-a
remodelat trupul
până
când a încăput
în
corsetul
de
lemn parfumat.
Buchetul aruncat
la
înmormântare
a
căzut în braţele
viitoarei mirese.
Poveste
să iasă mirosul
de naftalină
în care şi-a
ţinut 14 ani bunicul singurătatea.
Bunicul duce în
spate şi sângele bunicii crucificat.
Întâlnirea lor
croieşte cuvinte după Cuvânt.
Dumnezeu vine în
fiecare seară la cină
şi lasă cerul
afară ca semn de recunoaştere
a trupului frânt.
Rămaşi fără
case, morţii din împrejurimi
s-au mutat în
grădina lor.
Ca să ajungă la
toţi,
bunica feliază
zâmbetul ţine de foame şi de sete
până sâmbăta
când sosesc pachetele.
Bunicului i-a
înfrunzit sub pleoape
povestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu