Trenul Regiotrans a
plecat cu 15 minute mai târziu. Și nu e de mirare, cum nu este de
mirare nici faptul că nu a recuperat nimic pe traseu. Două
vagonete( marca second- hand), aduse de nu știu unde, alunecă pe
linie, se balansează, se clatină... gata să se răstoarne.
Călători puțini, dimineață de august, luminoasă. Mă așez la
fereastră, mă cufund în lumea mea și nu știu când am ajuns la
destinație. Cobor. O gară părăsită , năpădită de bălării, o
fântână fără apă, doi, trei călători. Nici nu am avut timp
să-i număr că au și dispărut. Unii au urcat într-o mașină,
alții au urcat într-o căruță. Am ales mersul pe jos, m-am
bucurat de răcoarea dimineții și de razele blânde ale soarelui.
Șoseaua( recent asfaltată) cobora, urca, apoi urma în linie
dreaptă, printre lanuri de porumb și floarea soarelui, până la
intrarea în sat. Satul este o zonă de deal în mijlocul câmpiei,
este satul copilăriei mele, aici am o căsuță, căsuța bunicilor
mei, pe care am amenajat-o, îmbinând vechiul cu noul, în funcție
de buget, bineînțeles...Aici vin ori de câte ori timpul îmi
permite și de fiecare dată plec cu o doză dublă de energie. Așa
că, în prima zi de concediu, am alergat aici, am străbătut drumul
de la asfalt până acasă, prin iarbă, am simțit roua, am adunat
legume din grădină,
am citit,
cititorul meu fidel, criticul cel mai dur, modelul meu de bunatate si credinta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu