Treceam
dintr-o zi în alta şi strada intra în noapte. Asfaltul se crăpa.
Petuniile curgeau din asfalt, se întindeau de-a lungul liniilor de
tramvai.
Atâtea
voci creşteau în adâncuri, ca niste case cu etaj şi vocile acelea
erau vocea care te striga în noaptea ploilor şi îmi răspundea
nimeni.
Şi
nimeni nu mi-a mai spus atât de frumos pe nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu