Era
o linişte mare în mine. Era trecut de zero şi peste
treizeci de grade.
La
temperatura aceasta, câmpia îşi strângea marginile, se aduna ca
un aluat, cu mine cu tot.
Eram
o pâine galbenă, fierbinte. Nenumărate mâini rupeau din ea, dar
numai mâinile lui rupeau inima pâinii.
O
fărâmiţau.
Păsările
iernii intrau într-un magazin de haine, printre oameni.
Oamenii
îşi colorau viaţa cu hainele altor vieţi.
El
îşi lipea buzele de pâine. Sânii mei nu se dau la o parte din
calea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu