vineri, 1 mai 2015

Aniversare

Astăzi este ziua de naştere a ceramistului Ciprian Anghel. Chiar dacă l-am sărbătorit aseară la sediul AC Mileniul 3, cu tort şi şampanie, preiau de pe blogul jurnalistului Gabi Argeşeanu un scurt interviu cu artistul şi îi spun şi de aici La mulţi ani, Ciprian!
 


                                                                                        


– interviu cu ceramistul Ciprian Anghel  
 Aveți suficientă experiență spre a vă întreba cum evaluaţi condiţia artistului ceramist din provincie?
Este greu să evaluăm dacă este mai mult sau mai puţin bine. Este cert că din afară percepţia este de monotonie, uneori şi de blazare, dar să ştiţi, cel puţin eu, lucrez foarte mult şi fac abstracţie de acest caz. Este firesc ca percepţia publică către zonele marginale să se situeze la extreme. În provincie arderile interioare sunt mult mai puternice. În marile oraşe, unde viaţa artistică este efervescentă şi este percepută la o altă dimensiune valorică, artistul are şi o altă împlinire artistică. Informaţia, noul, evoluţia în cele din urmă, pătrund cu mai multă intensitate în atelierul creatorului de artă. Pe când în Roşiori acestea au o oarecare lentoare. Ca să compensezi trebuie să lucrezi mai mult şi să încerci să te raportezi prin anticipaţie la ce se întâmplă în ceramică, în artă în general. Latura pozitivă a acestei stări este că te face să experimentezi mai mult, mă refer în domeniul glazurilor. Şi aşa este firesc, ca artistul să experimenteze cât mai mult în atelierul său, dar comunicarea din marile oraşe culturale duce de cele mai multe ori la scurtarea timpului pentru o experienţă sau alta. Cum de altfel şi achiziţionarea lucrărilor unuia sau altuia dintre artişti se cotă mult mai mare în acestea. Atâta timp cât în acest mic oraş de provincie nu avem acei Mecena care să investească în artă este mai greu să te menţii. Ai nevoie de bani, pentru că arta pe care o fac necesită costuri foarte mari. Glazurile costă foarte mult, arderea în cuptor este un alt efort financiar şi lista poate continua. La toate acestea nu am luat în calcul şi latura existenţa ială de zi cu zi.
Cum ați ajuns la ceramică? Cine va sprijinit în perfecționarea tehnicii?
În timpul liceului, dar şi mai înainte, am cochetat cu sculptura şi pictura. Poate că evoluţia mea artistică ar fi continuat în acest sens, dacă nu plecam după încheierea liceului la Bucureşti, unde am locuit aproape un deceniu. Aici am descoperit ceramica, iar atracţia definitivă către aceasta poate fi interpretată şi prin complexitatea creaţiei în sine, ea înglobând şi tehnici din pictură şi sculptură, ceea ce mi-a satisfăcut şi aplecarea către aceste arte pe care o aveam în şcoală. Pasiunea pentru ceramică m-a pus în contact cu cu muţi artişti de la care am învăţat. Să ştiţi că pe această cale a devenirii artistice eu am suportat şi multe durităţi verbale, însă pasiunea a învins.
Am avut doi mentori în ceramică, Cecilia Frederica Stork-Botez şi Alvaro Mircea Botez, care de-a lungul multor decenii au avut un rol important în arta plastică românească. Chiar am avut şansa să locuiesc la aceştia, acumulările mele fiind şi mai intense în ceea ce priveşte tehnica, începând de la primele momente ale modelări lutului şi până la arderea în cuptor.
SONY DSC
In atelierul artistului
Experimentând arderile în cuptoare alimentate cu diferiți combustibili, care vi sa pare cea mai aproape de așteptările artistului pentru lucrarea sa?
Sigur că toate arderile duc la acelaşi deznodământ artistic: apariţia lucrării în stadiul final. Dar arderea cu lemne este cea mai frumoasă, pentru că dă naştere la anumite fenomene chimice ce influenţează pozitiv culoarea. Esenţa lemnului, taninii, chiar şi fumul intrând în comuniune cu creaţia influenţând glazura, culoarea cum spuneam, ce duc la lucrări unicat. Să ştiţi că cele mai frumoase momente din viaţa unui artist sunt acelea când deschizi cuptorul deja răcit pentru a vedea rezultatul arderii. Pentru că atunci când aşezi glazura pe suprafaţa obiectului culoarea acesteia nu este cea de la finalul arderii, aşa cum se întâmplă în pictură de exemplu. De aceea arderea controlată la anumite temperaturi fac ca la final culoarea să fie cea pe care ţi-ai imaginat-o iniţial. Eu lucrând cu argila, prima ardere, „biscuit” cu se spune, o fac la 10000 C, iar glazurile undeva între 850 – 9000 C.
Sunt şi accidente de ardere, care pot distruge lucrarea, dar pot creea şi ceva fabulos, pentru că focul este cel care în ultimă instanţă decide existenţa unei lucrări.
Viaţa de artist nu este una tocmai comodă pentru partenerul de viaţă. Cum se împacă soţia dumneavoastră cu momentele în care cotidianul și spațiul casnic sunt acaparate de activitatea dumneavoastră creatoare?
Are multă înţelegere pentru mine. Dar, oricât ar fi de înţelegătoare uneori mai are şi păreri adverse privind zona financiară. Ar fi firesc ca la cât investesc să şi scot o parte din bani pentru a mă autofinanţa.
Chiar dacă are alte preocupări, în cei peste 28 de căsnicie s-a alăturat pasiunii mele, mă înţelege şi în acelaşi timp înţelege ceea ce creez. Ca orice artist îmi doresc un spaţiu mult mai mare pentru atelier, dar expansiunea mea în apartament este delimitată de doamna mea de viaţă, care mi-a lăsat de înţeles că cea mai importantă formă de extindere a atelierului ar fi recuperarea din acesta prin vinderea de lucrări, ceea ce îmi doresc şi eu. Îi mulţumesc că există şi înţelege modul meu de a gândi şi percepe lumea.
Caută privitorul un mesaj anume la expoziţiile de ceramică?
Mesajul meu artistic este înmagazinat în fiecare lucrare, dar este înţeles de foarte puţini oameni. Şi acest fapt se datorează tocmai pentru că ceramica nu ţi se dezvăluie în totalitate de la prima îmbrăţişare vizuală.

Interviu realizat de Gabriel Argeseanu